Publicatia Lumea justitiei a intrebat Inalta Curte de Casatie si Justitie care este numarul mandatelor de interceptare pe siguranta nationala aprobate in 2014 si 2015. Raspunsul ICCJ sta la baza unui articol pe www.luju.ro cu cifre si concluzii extrem de importante, relateaza jurnalistul Radu Tudor pe blogul personal.
0 Comments
Procurorul Lucian Papici, de la Parchetul Tribunalului Timiş, va fi cercet pentru interceptări ilegale, într-un dosar al DIICOT Hunedoara, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confrmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale în această cauză.
Reprezentanţii companiei de telefonie mobilă Vodafone anunţă că 28 de ţări, în principal europene şi asiatice, au solicitat, în ultimul an, acordarea accesului la convorbirile cetăţenilor, în scopul unei monitorizări mai eficiente a populaţiei.
Compania de telefonie mobilă Vodafone a anuţat că autorităţile a 28 de ţări au solicitat să aibă acces la convorbirile cetăţenilor sau să folosească dispozitive de interceptare a apelurilor. Aceste solicitări au avut loc pe o perioadă de 12 luni, din martie 2014 până în martie 2015, conform raportului întocmit de Vodafone în vederea instaurării unei legi de protecţie a datelor faţă de solicitările forţelor guvernamentale de a avea acces la acest tip de informaţii, relatează Bloomberg. Cum făcea Emilian Eva trafic cu tablouri: Dacă-ţi iau eu Bălaşa ăla, la cât mi-l dai? Sabin Bălaşa cu expertiză!
Procurorul Emilian Eva a fost interceptat în timp ce negocia pe telefonul nepotului său cumpărarea a două picturi semnate ''Gheaţă'' şi ''Bălaşa'', contra unor sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro, se arată în documentele de la dosarul instrumentat de procurorii DNA. Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi tranzacţionat peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ. Sorin Frunzăverde a fost interceptat de procurori în timp ce le spunea subalternilor să-i convingă pe edilii din judeţ să îl voteze pe Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, precizându-le că sunt în relaţii bune cu orice Guvern, însă ei decid alocările bugetare în 2015.
Un avocat din Bacău, despăgubit de CEDO pentru că i-au fost interceptate convorbiri cu un client.
Un avocat din Bacău trebuie să primească 4.500 de euro de la statul român, pentru că i-au fost interceptate convorbirile cu o clientă care era supravegheată de procurori, înregistrările fiind folosite ca probă, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Interceptările DNA din dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii arată că, din discuţiile cu Claudiu Vasilescu, administratorul de firme reţinut în acest caz, încheierea unuia dintre contracte a reprezentat doar „un ajutor acordat altor persoane” şi că acela care solicita banii era europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
• Nimeni nu se astepta sa fie vizat de o asemenea actiune a procurorilor anticoruptie • Timp de doi ani, toti spionii ieseni din subordinea Ministerului de Interne i-au ascultat ordinele zi si noapte • Ieri dimineata s-a trezit cu mascatii in casa pentru a efectua perchezitii • Fostul sef al SIPI Iasi, fostul serviciu cunoscut sub denumirea de Doi si'un sfert, este acuzat de comiterea unor infractiuni de coruptie • Este cunoscut ca un profesionist adevarat, integru si incoruptibil
Interceptarea convorbirilor lui Dinu Patriciu in dosarul Rompetrol au avut baza legala, pentru ca faptele comise de acesta afectau siguranta nationala, arata Curtea de Apel Bucuresti (CAB) in motivarea deciziei de condamnare, precizand ca instanta civila a gresit cand i-a dat despagubiri pentru interceptari ilegale, transmite Mediafax.
Citeste tot articolul: apasa pe "Read More" (dreapta). Numele Alinei Bica apare in dosarul lui Sorin Blejnar. Alina Bica a fost interceptata in timp ce discuta cu fostul sef al ANAF despre diverse posturi din cadrul agentiei.
In 2010, Alina Bica era la Ministerul Justitiei, iar Sorin Blejnar era seful ANAF. Cei doi au fost interceptati in timp ce discutau despre promovarea unei cunostinte a Alinei Bica intr-o functie la ANAF. Citeste tot articolul: apasa pe "Read More" (dreapta). In aceasta dimineata, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba, au declansat cercetarile intr-un dosar penal ce vizeaza mai multe persoane suspectate ca au savarsit, in perioada 2011 - 2014, mai multe infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie. Printre cei vizati de ancheta se numara si seful Consiliului Judetean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Molot. Perchezitii au loc si in biroul vicelui din cadrul CJ.
Interceptari in Dosarul Microsoft - Gabriel Sandu: Funeriu si Vreme au protectie de la PMP30/10/2014 Noi stenograme din dosarul Microsoft arata cum fostul ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu, spunea ca vinovati ar fi fostii ministri Daniel Funeriu si Valerian Vreme, despre care spune ca au "protectie de la PMP".
In interceptarile prezentate de Mediafax, Sandu vorbeste cu o persoana de sex feminin, a carei identitate nu a fost dezvaluita. Rechizitoriul unor traficanți arabi de ţigări arată că interceptările costă 2,57 lei/minut, iar filajul, 550 de euro/zi
Șapte servicii secrete sau parchete au mecanisme de control sau de interceptări și filaje în România – SRI, DNA, DIPI, DGA, STS, SPP, DIA. Fiecare deține aparatură de interceptare – ambientală, telefonică, dar ascultarea convorbirilor nu se mai face cu ajutorul unor oameni, care ar fi transcris mii de terra de înregistrări, ci în funcție de informațiile obținute sau de cuvinte-cheie. Sursa Zilei a găsit primul document oficial care atestă costurile reale ale interceptărilor şi filajelor din dosarele penale. "Caracatita" interceptarilor. Numărul mandatelor de interceptare a crescut de şase ori în zece ani22/10/2014 Interceptările telefonice au devenit o practică comună a procurorilor în timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu. În cei 10 ani de regim, numărul mandatelor de interceptare a crescut de 6 ori. Pe lângă cei care sunt vizaţi de interceptări, mai sunt ascultate şi persoanele cu care aceştia intră în contact.
Astfel, se ajunge în situaţia în care, fără să fie vizaţi de un dosar, cei mai mulţi parlamentari sau membri ai guvernului sunt urmăriţi de SRI. Numărul mandatelor de interceptare a crescut din 2005 până în prezent cu 610%, adică de peste 6 ori, de la 6 300 de mandate la 38 000. Din cauză că nu sunt interceptate doar persoanele vizate de un dosar anume, ci toţi cei cu care acestea intră în contact, numărul cetăţenilor ale căror convorbiri telefonice sunt ascultate este mult mai mare. • Proba esentiala a anchetatorilor este o convorbire telefonica purtata intre doi parteneri de afaceri ai lui Costel Corduneanu • Dupa ce a iesit din arest, liderul clanului Corduneanu a anuntat pe Facebook ca va cere despagubiri • Mesajul transmis anchetatorilor de Costel Corduneanu este unul cat se poate de dur: "Bai, voi sunteti sanatosi?? Pe ce dovezi ma retineti?? Mi-ati devastat masina, mi-ati luat actele, lucrurile personale, imi ascultati telefoanele... Bai, nebunilor, fiecare om are dreptul la libertate in vorbire"
Proba principala a procurorilor de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Iasi in dosarul privind traficul de armament controlat de Constantin Corduneanu, liderul clanului cu acelasi nume, este data de interceptarile convorbirilor telefonice. Au fost ascultate telefoanele tuturor celor implicati in aceasta poveste. Dupa ce au pus cap la cap aceste convorbiri, procurorii si-au dat seama ca proprietarul pistolului marca Astra Unceta Cadix seria R 205165 era Costel Corduneanu. Ar exista o convorbire telefonica destul de clara intre Ovidiu Ranzburg si interlopul Florin Nicolae Ghinea, zis Ghenosu. Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Conform referatului întocmit de procurori, Viorel Hrebenciuc punea presiune pe Ilie Sârbu pentru a interveni în dosarele retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole. Lideri ai PSD au fost interceptaţi în timp ce discutau cu oameni de afaceri interesaţi să pună mâna pe pădurile de la Romsilva prin hotărâri judecătoreşti ilegale. Elena Udrea a declarat joi într-un interviu pentru HotNews.ro că procurorii DNA au interceptări ale unor convorbiri ale sale cu Gheorghe Ștefan, în dosarul în care primarul din Piatra Neamț este urmărit penal pentru că și-ar fi folosit influența pentru a direcționa bani publici către anumite comune care aveau contracte cu o firmă pe care o controla. Fondurile publice proveneau de la Ministerul Dezvoltării condus de Udrea. "Am depus mărturie ca urmare a faptului că există înregistrări între Gheorghe Ștefan și ministrul Elena Udrea legat de alocările de fonduri pe programul Apă și Canal. Dar astfel de discuții le-am avut cu toți primarii, la fel am avut discuții cu parlamentarii care mă rugau să finanțez lucrări. Astfel de lucruri sunt legale și se fac în mod firesc", a spus Udrea, care a fost audiată recent la DNA.
sursa Seful procurorilor din Orsova, Carmen Sirboiu, a fost saltat de mascati in aceasta dimineata. In acelasi caz, fortele de ordine au descins si in locuintele unor oameni de afaceri din Mehedinti, dar si in doua institutii, intre care si un liceu.
Procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie, marti dimineata desfasurandu-se opt perchezitii domiciliare in Drobeta Turnu-Severin si Orsova. Doua perchezitii au loc la sediile unor institutii publice de interes local iar restul, la sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice. Interventie in forta a procurorilor DNA. Flagrant bomba pentru prinderea unui ofiter iesean.
Ofiterul de politie a fost urmarit chiar si pe Facebook de procurorii de la DNA Iasi si de lucratorii din cadrul SRI • In urma flagrantului a fost gasit cu banii asupra lui, desi sustinea ca totul este gratuit • Mai exact, politistul si-a deschis o afacere prin care se ocupa de inchirierea de autoturisme Radu Tudor a dezbătut, în ediţia de duminică a emisiunii "Punctul de Întâlnire", un raport public al SRI, referitor la autorizaţiile de interceptare în regimul Băsescu.
Astfel, aflăm că, din 2007 până în 2013, interceptările au crescut cu 400% Mai exact, în 2013 au existat 38.884 de autorizaţii de interceptări. Dosarul Arhiepiscopului Tomisului IPS Teodosie, redeschis dupa ce au aparut interceptarile convorbirilor telefonice UPDATE 12:00 - IPS Teodosie a parasit sediul DNA, acesta precizand ca s-a redeschis dosarul in care a fost urmarit in 2009. Avocata acestuia a declarat ca IPS este urmarit penal, alturi de Emil Braescu si Bogdan Chiriluta, cercetati pentru luare de mita. Ceilalti doi preoti urmeaza si ei sa ajunga la DNA, pentru a da declaratii. Dosarul s-a redeschis dupa ce au aparut noi dovezi, resepectiv transcrierile convorbirilor telefonice purtate de preoti si candidatul caruia i s-a cerut mita pentru a deveni preot
Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că organele judiciare și cele cu atribuții în domeniul siguranței naționale nu mai au acces și nu mai pot utiliza datele obținute și stocate în baza Legii “Big Brother”, până la adoptarea de către Parlament a unui nou act normativ privind reținerea datelor.
CCR a publicat miercuri motivarea deciziei din 8 iulie prin care a fost declarată neconstituțională Legea 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost reţinut joi noapte pentru 24 de ore. El este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu. Alţi doi suspecţi, vicepreşedintele CJ Brăila, Florin Mija, şi directorul biroului de Achiziţii Publice, Nicolae Moisiu, au fost de asemenea reţinuţi. Toţi trei sunt duşi vineri în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Iata ca utilizatorii telefonului anti interceptare continua sa posteze imagini cu telefoanele lor si alertele pe care le inregistreaza. Departe de a fi un fenomen izolat, constatam gratie feedback-ului utilizatorilor ca alertele de interceptare si cele de localizare nu mai constituie o surpriza. Imaginile de mai jos sunt trimise de catre un utilizator al telefonului anti interceptare, au fost postate pe forumul nostru, fiind editate de noi cu voia domniei sale, adaugand explicatii succinte. In imaginile de mai sus utilizatorul a setat telefonul in modul hunting (vanatoare), alerta de interceptare fiind setata ca mesaj. La efectuarea sau receptionarea unui apel telefonic sau SMS, pe ecranul telefonului apare un mesaj de atentionare (vezi foto dreapta), dupa care apelul este preluat de telefon (vezi foto jos). Atat inainte de preluarea apelului (inainte de a se raspunde la apel) cat si in timpul convorbirii telefonice, indicatorul de criptare (lacatul rosu si deschis, alaturi de indicatorul "0" aflat in partea superioara a ecranului) semnaleaza ca apelul nu este criptat de retea, asa cum ar trebui sa fie un apel uzual in retelele GSM. Lipsa criptarii apelului voce este o indicatie sigura a interceptarii telefonului utilizatorului, criptarea (algoritmul A5/1) putand fi suprimata doar de un sistem profesional de interceptare. Mesajul de atentionare lasa posibilitatea utilizatorului sa hotarasca asupra preluarii sau nu a apelului. In imaginile de mai jos, utilizatorul a setat telefonul in modul anti interceptare. Se poate observa ca apelurile sosite pe telefon sunt respinse automat, fiind afisat doar un mesaj de rejectare a apelului. Rejspingerea apelurilor si imposibilitatea de a efectua un apel va dura tot atat timp cat dureaza si interceptarea telefonului. Pentru efectuarea sau preluarea unui apel atunci cand telefonul este interceptat, acesta trebuie setat in modul hunting. Afla mai mult de pe forum. Click aici.
Vrei sa afli cum iti este ascultat telefonul? Click aici. Vrei sa afli cum poate fi localizat un telefon mobil? Click aici. Primarul Bacaului Romeo Stavarache, interceptat inca din 2008 a fost retinut astazi de DNA26/6/2014 Primarul Bacăului a fost reţinut de procurorii anticorupţie în această dimineaţă. Romeo Stavarache este acuzat că a primit peste 800.000 de lei mită prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive. Mai mult decât atât, potrivit procurorilor, primarul din Bacău ar fi introdus propria taxă de stâlp în oraş şi încasă 19 euro la fiecare stâlp de iluminat. Alte două persoane sunt cercetate pentru complicitate în acest caz.
|
AutorTelefon anti interceptare cu IMEI variabil. Arhiva
May 2015
Categorii
All
|